Război viral între SUA și China pe tema coronavirusului / Laboratorul din Wuhan a beneficiat și de o finanțare americană de 3,7 mil dolari

Deși vârful pandemiei de coronavirus pare să nu fi fost atins, cearta referitoare la originea agentului patogen e în toi. Atât China, cât și Statele Unite folosesc aceeași tactică: se învinovățesc reciproc. Circulă improbabila variantă a soldaților americani care ar fi adus virusul în China, dar și a „scăpării” sale din laboratorul de virologie de la Wuhan. De notat că cercetările și experimentele din China au beneficiat și de o finanțare americană de 3,7 milioane de dolari.

Național Institutes of Health din SUA au finanțat cercetările asupra coronavirusului făcute la Wuhan, cu un grant în valoare de 3,7 milioane dolari, potrivit publicației britanice Daily Mail.

Dacă ne uităm pe granturile Departamentului de Sănătate și Servicii Umane (Department of Health and Human Services) ale guvernului american, Programul SUA-China pentru Cercetare Medicală în Colaborare (U.S.-China Program for Biomedical Collaborative Research) a fost demarat în anul 2012, pentru „a stimula cercetarea colaborativă de bază, translațională și aplicată, între oameni de știință din SUA și chinezi, în domeniile alergologiei, imunologiei și al bolilor infecțioase”.

Ping-pongul Corona

Cu câteva săptămâni în urmă, ambasadorii chinezi și purtătorii de cuvânt ai Ministerului de Externe au pus în circulație teoria potrivit căreia virusul ar fi putut fi importat în China de la armata americană. Între timp, mass-media de stat chineză s-a îndepărtat de această acuzație.

Pe cealaltă coastă a Pacificului, în Statele Unite, sursa coronavirusului ar fi alta. În rândurile senatorilor republicani din SUA, teoria despre un laborator biochimic al armatei chineze, din Wuhan, intră în centrul atenției. Acolo, se spune, o practicantă s-ar fi infectat și a răspândit boala în piața Huanan, din Wuhan. Această piață a fost identificată, până acum, ca fiind „punctul 0”, de origine a răspândirii virusului.

Când președintele SUA, Donald Trump, a fost abordat recent asupra acestei ipoteze de un jurnalist, la Casă Albă, el a răspuns vag: „Auzim povestea asta din ce în ce mai mult.” Și a adăugat un mesaj de avertisment indirect: guvernul său „investighează foarte atent ce s-a întâmplat”.

Beijingul a răspuns indignat, că „ar trebui să se lase problema originii pe seama științei”, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Zhao Lijian.

În mass-media americană au apărut informații potrivit cărora oameni de știință chinezi au făcut experimente cu coronaviruși, fără a respecta cele mai stricte standarde de securitate. Potrivit Washington Post, diplomații americani de la Beijing au avertizat anterior Departamentul de Stat al SUA cu privire la standardele de siguranță inadecvate în laborator, atunci când se cercetează, la lilieci, coronavirusuri similare virusului SARS.

Natural sau creat?

Institutul de Virologie Wuhan (WIV) găzduiește cea mai mare bancă de viruși din Asia: centrul chinez pentru colectarea culturilor de virus. Potrivit site-ului de internet al institutului, există mai mult de 1.500 de tulpini diferite de agenți patogeni. Centrul, finalizat în 2015 și deschis în 2018, este un laborator de bio-cercetare cu un înalt nivel de securitate.

Institutul a devenit punctul central al atenției publice atunci când s-a lansat acuzația că virusul SARS-CoV-2 a fost dezvoltat că parte a unui presupus program de cercetare a armelor biologice chineze.

Această teorie a fost demontată de Washington Post ca fiind o teorie a conspirației. Publicația a citat experți din SUA care au explicat de ce institutul nu era potrivit pentru cercetarea armelor biologice. În plus, majoritatea țărilor au renunțat la cercetarea armelor biologice și că nu există dovezi că virusul a fost conceput genetic.

În februarie 2020, Financial Times a citat expertul virolog și cercetător principal în problema coronavirusului, Trevor Bedford: „Avem dovezi că mutațiile [în virus] se potrivesc pe deplin cu evoluția naturală”.

În februarie și aprilie 2020, s-a speculat din nou că institutul chinez ar fi o posibilă sursă a epidemiei de coronavirus: un comportament necorespunzător al cercetătorilor ar fi eliberat virusul în mediu. Oamenii de știință americani care au vizitat institutul, în 2018, și-au exprimat îngrijorări serioase cu privire la standardele de securitate care există în cadrul institutului. Shi Zhengli, virolog și cercetător la WiV, din cadrul Academiei Chineze de Științe, a negat această ipoteză.

„În studiul curent, am cultivat cu succes un nou SARSr-CoV, dintr-un singur eșantion fecal”, se spune în articolul publicat de cercetătorii chinezi în noiembrie 2017, la capitolul „Salvarea SARSr-CoVs de lilieci și experimente de infectare cu virus”. Articolul „Descoperirea unui bogat fond de gene de coronavirusuri asociate cu SARS de lilieci oferă o perspectivă nouă asupra originii coronavirusului SARS” a apărut în revista de specialitate PLOS.org, aparțînând unei corporații non-profit cu sediul în Los Angeles, California.

Potrivit unui studiu publicat în revista Nature, este extrem de puțin probabil că Sars-CoV-2 să fi fost creat de oameni. „Nu credem că orice scenariu bazat pe laborator este plauzibil”, se arată în studiu. Cu toate acestea, această posibilitate nu poate fi exclusă complet.

Cercetătorii din Marea Britanie consideră însă că acest scenariu nu este imposibil. Specialista în biosecuritate Filippa Lentzos, de la King’s College din Londra, a declarat că originea pandemiei coronavirusului nu este încă cunoscută. Există însă indicii „care ar putea sugera un posibil accident de laborator”, chiar dacă acest lucru nu este dovedit.

Transparență cu minus

În ciuda insistenței de a se oferi public adevărul științific, Partidul Comunist Chinez nu permite o dezbatere deschisă privind responsabilitatea pe tema Coronavirus. Săptămâna aceasta, guvernul a emis o directivă pentru a controla în viitor toate cercetările privind originea virusului. Oamenii de știință chinezi care doresc să publice pe acest subiect trebuie să obțină, mai întâi, aprobarea guvernului.

Discuția este incomodă pentru guvern, întrucât primele săptămâni – spre deosebire de controlul ulterior, puternic eficient, al virusului – s-au caracterizat prin lipsa de transparență și decizii greșite. De la Ministerul de Externe chinez se spune și astăzi că nu au existat „acoperiri”. Este o declarație care poate fi ușor respinsă, deoarece de o vreme se știe că autoritățile au redus la tăcere mai mulți medici din Wuhan care doreau să avertizeze, din timp, despre un „nou tip de boală pulmonară”.

Vineri, guvernul chinez a făcut în sfârșit un pas către transparență și și-a rectificat statisticile oficiale: cifra de decese Covid 19 din Wuhan a crescut de la 1.290 la puțin sub 3.900. Corecția, care nu e surprinzătoare pentru mulți observatori, este explicată de autoritățile orașului Wuhan prin faptul că mulți dintre cei care au murit acasă, la începutul epidemiei, nu au putut fi inițial testați pentru virus. De asemenea, unele spitale private nu ar fi fost, la început, conectate la sistemul central de raportare.

Cine plătește factura?

Aceste detalii stau la baza inițiativelor de a critica China, în special din partea Statelor Unite, care doresc ca guvernul de la Beijing să plătească daunele economice cauzate de criza Corona. În această direcție, ar există plângeri colective.

Și ziarul Bild, din Germania, a avut o campanie în acest sens, care a fost catalogată de ambasada chineză la Berlin ca fiind „infamă”. Din punct de vedere legal, astfel de procese de imputare, la nivel de stat, nu au nicio șansă. Însă se pare că, pentru imensele pagube materiale și umane create de criza coronavirusului, se caută „un țap ispășitor”.

Notă: Articolul a apărut și în HotNews.

The post Război viral între SUA și China pe tema coronavirusului / Laboratorul din Wuhan a beneficiat și de o finanțare americană de 3,7 mil dolari appeared first on NewsAr.ro.

Util? Distribuie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul este protejat !!